Raport: Exista o „amenintare reala” a unei pandemii care ar putea ucide pana la 80 de milioane de oameni

Suntem pregatiti pentru urmatoarea pandemie globala? Nu chiar. Dar haideti sa ne intoarcem putin in timp. In 2018, Organizatia Mondiala a Sanatatii si Banca Mondiala au convocat Consiliul de monitorizare a pregatirii globale (GPMB), un grup independent de experti care urmaresc urgentele de sanatate la nivelul intregii lumi.

 

Miercuri, GPMB a publicat un raport in care este evaluat gradul actual de pregatire a lumii pentru o criza majora de sanatate si – va avertizam – lucrurile nu arata deloc bine. Dupa ce a luat in considerare absolut totul, de la tendintele politice emergente pana la schimbarile climatice, echipa a ajuns la concluzia ca „exista o amenintare foarte reala a unei pandemii extrem de ucigatoare si de rapida a unui agent patogen respirator care poate ucide intre 50 pana la 80 de milioane de oameni si sterge aproape 5% din economia mondiala”.

 

„O pandemie globala de asemenea proportii ar fi catastrofala, creand un haos general, instabilitate si nesiguranta”, au continuat autorii. „Lumea nu este pregatita pentru asa ceva”. Este posibil ca lumea sa nu fie pregatita pentru o astfel de criza in acest moment, insa expertii GPMB considera ca inca mai este timp pentru a ne aduce pe drumul cel bun. Ei au prezentat sapte actiuni pe care liderii mondiali le-ar putea intreprinde pentru a spori gradul de pregatire al oamenilor, inclusiv implementarea completa a Reglementarilor internationale in domeniul sanatatii, investitii sporite in cercetarea si dezvoltarea vaccinurilor si instituirea unor sisteme nationale puternice de pregatire.

 

„Permitem deja de prea mult timp sa existe acest ciclu de panica si neglijare atunci cand vine vorba de pandemii: facem eforturi mari atunci cand exista o amenintare serioasa, apoi uitam repede de ele atunci cand amenintarea scade”, au scris autorii raportului. „Este timpul sa actionam rapid”.

 

Sursa: Sciencealert.com