BizNews 29.10.2014

1) 29 octombrie este ziua dedicata bolnavilor de psoriazis
Lansata in 2004, de catre Federatia Internationala a Asociatiilor Psoriazis (FIAP), Ziua Mondiala a Psoriazisului este marcata pe 29 octombrie si este dedicata persoanelor care sunt afectate de psoriazis si/sau de artrita psoriazica, scrie Agerpres.
In aceasta zi se desfasoara campanii, manifestari si evenimente menite sa aduca in atentia publicului larg problematica tuturor persoanelor afectate de aceasta boala.
Tema aleasa pentru 2014 reprezinta un indemn: „Sa construim o lume mai buna pentru persoanele cu psoriazis”. Prin campania desfasurata pentru a marca aceasta zi se atrage atentia asupra implicatiilor pe care le presupune aceasta maladie, severitatea ei, precum si imbunatatirea intelegerii acestei boli de catre forurile sanitare autorizate si autoritati, atat la nivel national, cat si international, pentru a putea oferi celor care traiesc cu aceasta boala o schimbare pozitiva, prin accesul la tratamente si medicamente mai eficiente. In prezent, exista posibilitatea aplicarii unui tratament personalizat pentru fiecare pacient. In plus, sprijinul moral al celor apropiati este vital pentru bolnavii de psoriazis.
Pentru continuarea articolului click aici
Sursa: PaginaMedicala.ro

2) Ziua Mondiala a Accidentului Vascular Cerebral, marcata pe 29 octombrie
Ziua Mondiala a Accidentului Vascular Cerebral (World Stroke Day) este marcata anual la 29 octombrie, scrie Agerpres.
Initiata, in 2006, de Organizatia Mondiala a Accidentului Vascular Cerebral (OMAVC), reprezinta un prilej de informare a populatiei cu privire la riscurile de a suferi un accident vascular cerebral.
Campania care se desfasoara in aceasta zi sau pe parcursul mai multor zile in preajma acestei zile, urmareste sa ofere o educatie si sprijin pentru supravietuitori ai accidentului vascular cerebral (AVC), pentru familiile acestora si pentru personalul medical implicat in tratamentul persoanelor, care au suferit un accident vascular cerebral.
In acest an, campania la nivel mondial lansata de Organizatia Mondiala a Accidentului Vascular Cerebral se concentreaza asupra femeilor ca posibile victime ale accidentului vascular cerebral, pentru ca potrivit statisticilor anuale, femeile sunt mult mai afectate de producerea unui accident vascular cerebral decat barbatii. Accidentul vascular cerebral reprezinta a doua cauza de deces pentru persoanele cu varsta peste 60 ani si a doua cauza de handicap, dupa dementa, potrivit OMAVC. Persoanele cu handicap pot include pierderea vederii si/sau a vorbirii, paralizie si confuzie.
Pentru continuarea articolului click aici
Sursa: PaginaMedicala.ro

3) Google lucreaza la dezvoltarea de nanoparticule pentru diagnosticarea cancerului incipient
Compania Google a dezvaluit ca lucreaza la dezvoltarea de nanoparticule care sa fie folosite pentru diagnosticarea cancerului in faze incipiente, prin introducerea particulelor in organism, acestea urmand sa adere la peretele celulelor bolnave, care pot fi astfel identificate si analizate.
Proiectul este desfasurat in cadrul Lab X, un centru de cercetare al gigantului american Google, printre alte inovatii dezvoltate in cadrul laboratorului numarandu-se lentilele de contact care monitorizeaza nivelul glicemiei persoanelor care sufera de diabet si tacamurile speciale pentru persoanele carora le tremura mainile, potrivit dailymail.co.uk.
Proiectul nanoparticulelor care sa ajute la diagnosticarea unor maladii, precum cancerul si bolile cardiovasculare, a fost inspirat de cazul unui inginer al Google, care, in urma unui accident de bicicleta, a fost diagnosticat cu cancer la rinichi – o forma a bolii care nu prezinta simptome decat atunci cand este prea tarziu – dupa ce medicii de la serviciile de urgenta au efectuat o serie de analize pentru a verifica existenta unei hemoragii interne.
Pentru continuarea articolului click aici
Sursa: Mediafax.ro

4) Studiu: Bebelusii nascuti prin cezariana prezinta un risc mai mare cu 23% de a suferi de autism
Bebelusii nascuti prin cezariana prezinta un risc mai mare cu 23% de a suferi de autism, potrivit unui studiu realizat recent de cercetatorii de la University College Cork din Irlanda.
Oamenii de stiinta irlandezi au descoperit ca o astfel de interventie chirurgicala pare sa creasca riscul de autism cu aproape o patrime, insa nu au gasit deocamdata o explicatie pentru acest fenomen, informeazadailymail.co.uk.
Ei le indeamna pe femei sa nu se sperie de rezultatele studiului, intrucat riscul general de autism ramane la un nivel foarte scazut.
In Marea Britanie, un sfert din totalul nasterilor sunt realizate prin cezariana, iar numarul lor a crescut de patru ori din 1970 pana in prezent.
Pentru continuarea articolului click aici
Sursa: Mediafax.ro

5) Studiu: Virusul Ebola poate rezista 50 de zile pe anumite suprafete
Virusul febrei hemoragice Ebola poate rezista 50 de zile pe anumite suprafate, in cazul in care acestea sunt mentinute la temperaturi scazute, potrivit unui studiu realizat de Laboratorul pentru stiinta si tehnologie al Ministerului britanic al Apararii (DSTL), relateaza Daily Mail in editia online.
In urma unor teste efectuate in 2010, inainte de izbucnirea actualei epidemii, cercetatorii de la DSTL au constatat ca virusul Ebola Zair (Zebov) poate rezista 50 de zile pe mostre fixate pe suport de sticla, la temperaturi de 4 grade Celsius.
Centrul american pentru controlul si prevenirea bolilor (CDC) a afirmat, anterior, ca virusul poate rezista cateva ore pe suprafata unor obiecte uscate, cum ar fi clanta usii, si ramane prezent pentru cateva zile in fluidele corporale.
Solutiile de curatare, inclusiv inalbitorul casnic, pot insa indeparta virusul, potrivit cercetatorilor, informeaza Daily Mail.
Pentru continuarea articolului click aici
Sursa: Mediafax.ro

6) Studiu: Doua mutatii genetice, asociate cu dezvoltarea comportamentului agresiv al infractorilor
Doua mutatii genetice, identificate recent de oamenii de stiinta, au fost asociate cu dezvoltarea comportamentelor infractionale violente, potrivit unui studiu publicat marti in revista Molecular Psychiatry.
Oamenii se nasc infractori din cauza genelor sau devin infractori in urma circumstantelor si a educatiei din copilarie? Aceasta dezbatere a fost relansata cu ajutorul unui nou studiu despre doua mutatii genetice, care se gasesc „cu o frecventa considerabil mai mare” in randul delincventilor violenti.
Insa oamenii de stiinta avertizeaza contra unei interpretari in graba a rezultatelor, potrivit carora in genomul uman ar exista anumite „gene ale violentei”, de care persoanele vizate nu pot sa scape.
Studiul, realizat pe un esantion de aproape 800 de finlandezi, incarcerati pentru infractiuni violente si delicte lipsite de violenta, arata ca, in comparatie cu populatia generala, cele doua gene mutante, denumite MAOA si CDH13, ar fi „asociate unor comportamente extrem de violente”.
Pentru continuarea articolului click aici
Sursa: Mediafax.ro